Olanda: „Factura” ACHMEA ca urmare a furtunilor din ianuarie depaseste 100 milioane euro
ACHMEA estimeaza la peste 100 milioane euro valoarea despagubirilor platite catre clientii care au fost afectati de furtunile care au lovit teritoriul Olandei la inceputul lunii ianuarie 2018.
Potrivit oficialilor ACHMEA, „aproape toti clientii pagubiti au depus cereri de despagubire”.
Asiguratorul olandez mentioneaza ca, prima furtuna, cea din 3 ianuarie 2018, a provocat pagube importante la nivelul provinciilor Noord-Holland, Friesland si Flevoland.
A doua furtuna, cea din 18 ianuarie, „a fost de o intensitate mai mare, viteza vantului depasind 120 km pe ora, afectand in principal provinciile Noord-Holland, Zuid-Holland, Utrecht, Flevoland, Gelderland, Overijssel si Ijsselmeer”.
Reprezentantii ACHMEA mentioneaza ca aceasta furtuna a fost una dintre cele mai severe 10 furtuni din ultima jumatate de secol care a lovit teritoriul Olandei”.
Asiguratorul mentioneaza ca, „forta furtunii a ridicat nenumarate bucati de la acoperisurile cladirilor, respectiv nenumarati copaci au fost smulsi din pamanat, provocand pagube insemnate locuintelor, spatiilor comerciale si autoturismelor”.
Astfel, in urma furtunii din 18 ianuarie, cele trei companii membre ale grupului ACHMEA – CENTRAAL BEHEER, FBTO si INTERPOLIS au primit nu mai putin de 62,000 cereri de despagubire din partea clientilor persoane fizice, dintr-un numar total de 100,000 cereri.
Sursa: http://www.1asig.ro/Olanda-Factura-ACHMEA-ca-urmare-a-furtunilor-din-ianuarie-depaseste-100-milioane-euro-articol-3,117-58181.htm