Marea Britanie: Speranta de viata adanceste deficitul de pensie in defavoarea femeilor. Diferenta: 5.000 de lire sterline/an
Barbatii din Marea Britanie anticipeaza ca, la pensie, vor avea un venit anual de 19.748 de lire sterline, in timp ce femeile sugereaza ca vor avea un venit anual de 14.833 de lire sterline, arata the Actuarial Post.
In acest context, un nou studiu realizat de Cebr, la cererea more2life, sugereaza ca, atunci cand speranta e luata in considerare, diferenta dintre pensiile barbatilor si cele ale femeilor ar putea ajunge la 108.130 de lire streline. Acest nivel se ridica la 186.120 de lire sterline in cazul femeilor casatorite sau al celor intr-o relatie, care vor avea, anual, un venit cu 8.460 de lire sterline mai mic decat cel al barbatilor.
„Rezultatele sugereaca ca, desi femeile pot trai mai mult, circumstantele lor financiare inseamna, adesea, ca acest lucru trebuie facut pe o baza mai frugala decat barbatii. Aceasta diferenta solida evidentiaza nu numai necesitatea de a aborda cauzele profunde ale inegalitatii financiare de gen, ci si nevoia de a sprijini mai mult femeile, atat pana la pensie, cat si dupa aceea”, spune Dave HARRIS – CEO, more2life.
Majoritatea barbatilor (76%) si a femeilor (73%) cu varsta de cel putin 54 de ani se bazeaza pe pensia de stat, insa, cel mai probabil, barbatii se bazeaza mai mult si pe surse private de venit. 47% dintre barbati afirma ca venitul lor provine dintr-un salariu final sau un beneficiu sub forma de pensie primit la locul de munca, in comparatie cu 37% dintre femei. Totodata, este mai probabil ca barbatii sa detina proprietatea exclusiva asupra majoritatii activelor lor, pe care le pot fructifica la pensie. 42% dintre barbatii cu varsta de cel putin 54 de ani, care se afla intr-o relatie, sustin ca averea lor o depaseste pe cea a partenerelor, comparativ cu doar 13% dintre femei.
SURSA: https://www.1asig.ro/Marea-Britanie-Speranta-de-viata-adanceste-deficitul-de-pensie-in-defavoarea-femeilor-Diferenta-5-000-de-lire-sterline-an-articol-3,117-64296.htm