ATENȚIE! Pedepse aspre pentru cei fără asigurare de locuințe

Eșecul total al PAID în demersul său de a crește gradul de protecție pentru casele românilor a determinat autoritățile să propună modificări substanțiale de legislație. În primul rând, nu este exclusă posibilitatea ca, pe un model practicat deja în cazul amenzilor, persoanele care nu fac dovada că au casa asigurată să nu își poată achita impozitele și să nu poată scoate documente de la autorități.

Până la finalul acestui an, România va avea o nouă lege privind asigurarea obligatorie a locuinţei, iar propunerile de modificare a actualei legislaţii vor ajunge în Parlament până la sfârşitul lunii, au declarat, la un eveniment de profil, oficiali ai Autorităţii de Supraveghere Financiară. Ca impact pentru piaţă, cea mai importantă schimbare constă în faptul că brokerii de asigurare vor putea vinde direct poliţa PAD, ceea ce îi va determina să fie mai agresivi din acest punct de vedere, având în vedere că nu vor mai împărţi comisionul cu firmele de asigurare.

Pentru asiguraţi, marea modificare ar putea fi înăsprirea san­cţi­unilor, având în vedere că actualul sistem, care presupune amendarea de către primării, nu funţionează din motive electorale.

Sursa: https://www.money.ro/atentie-pedepse-aspre-pentru-cei-fara-asigurare-de-locuinte/