ASF analizeaza situatia presedintelui Directoratului EximAsig, Andrei Razvan Micu
Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) analizeaza situatia presedintelui Directoratului EximAsig, Andrei Razvan Micu, dupa ce un actionar i-a transmis, in luna martie, o sesizare privind faptul ca acesta este urmarit penal, fiind in incompatibilitate cu functia. Reprezentantii ASF ne-au transmis: „In acest moment, situatia domnului Andrei Razvan Micu face obiectul unui proces de analiza, in cadrul directiei de specialitate din cadrul ASF, ale carui rezultate vor fi facute publice la momentul adoptarii unei decizii”. ASF analizeaza situatia de aproximativ trei luni de zile fara nici un rezultat. Autoritatea a raspuns, pe 19 aprilie, sesizarii primite ca a intreprins demersuri in acest caz. Intre timp, EximAsig este in curs de trecere la sistemul de conducere unitar, de la cel dualist. Recent, actionarii au decis ca mandatele Directoratului sa fie prelungite pana la intrarea in vigoare a noului act constitutiv, privind administarea societatii, in sistem unitar, respectiv data de 14 august 2017.