ASF consideră blockchain una dintre tehnologiile care vor schimba radical sistemul financiar
Autoritatea de Supraveghere Financiară consideră blockchain ca fiind una dintre tehnologiile care vor schimba radical sistemul financiar şi îl vor aduce mai aproape de clienţi, va asigura o transparenţă, eficienţă şi încredere sporite, potrivit lui Călin Rangu, director ASF.
“Pentru toţi cei informaţi, blockchain este tehnologia viitorului. Apar în mod practic naţiuni e-nation, cum este Estonia, se vorbeşte la nivelul UE de e-union bazată pe blockchain. ASF este un promotor al acestei tehnologii, ca o soluţie de a aduce noi servicii şi produse pentru consumatorii non-bancari, pentru o experienţă mai bună pentru clienţi la costuri mai mici. Această tehnologie va susţine o piaţă mai stabilă în care drepturile şi interesele consumatorilor pot fi mai bine reprezentate”, a spus Rangu, într-o declaraţie remisă AGERPRES.
În opinia acestuia, InsurTech Hub al ASF se va transforma în FinTech Hub, urmând a acoperi toate pieţele financiare nonbancare, va fi dezvoltat un sandbox, un mediu de testare specific acestor noi tehnologii.
El a adăugat că această tehnologie se corelează cu colectarea de date prin IoT (Internet of Things), de exemplu pentru daunele de locuinţe sau maritime.
“Dacă vorbim de smart-contracts, poliţele RCA se emit electronic, prin blockchain nu s-ar mai putea falsifica, ar fi disponibile oricărei părţi interesate, de exemplu poliţiei pentru verificare, dealerului auto când înscrii maşina, când eşti în străinătate etc., fără ca proprietarul să mai facă ceva”, a precizat Rangu.
Acesta a semnalat că implementarea soluţiilor blockchain ar putea susţine şi dezvoltarea asigurărilor de risc cibernetic, fiindcă aceste soluţii vor permite evaluarea corectă a proceselor derulate prin această tehnologie şi vor asigura un nivel de încredere necesar în subscriere.