Romania ramane foarte vulnerabila in fata dezastrelor naturale, care ar putea crea pagube de miliarde de euro

Romania continua sa fie foarte vulnerabila in fata dezastrelor naturale, care ar putea crea pagube de miliarde de euro si ar destabiliza economia tarii. In aceste conditii, 80% dintre proprietarii de locuinte risca sa nu fie despagubiti pentru ca nu si-au asigurat locuintele. Ce este de facut?

In prezent, doar 1,7 milioane de locuinte sunt protejate printr-o asigurare obligatorie a locuintei (din care peste 1,5 milioane au si asigurare facultativa), ceea ce arata ca peste 7 miliarde de locuinte raman vulnerabile in fata dezastrelor naturale.

„Este necesar sa intelegem cu totii – industria de asigurari, factori politici, consumatori – cat de important este acest subiect si cat de mare ar putea fi impactul asupra noastra, la nivel personal, dar si la nivelul societatii, al unui eveniment catastrofal cel putin de nivelul cutremurului din 1977, care a produs la acel moment pierderi economice de 2 miliarde de dolari”, a declarat recent Nicoleta RADU, Director General, PAID Romania (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale)

„In momentul de fata, desi este o lege obligatorie, in Romania exista peste 7 milioane de locuinte inca neasigurate impotriva dezastrelor naturale. Romania este o tara expusa la aceste evenimente naturale. Sa avem intr-o tara atat de expusa doar o locuinta din cinci (19%) asigurata este intr-adevar o problema strategica. Subliniez ca exista zone mai putin dezvoltate din punct de vedere economic, unde nici macar o locuinta din zece nu este asigurata. Ma refer la locuinte din sudul Romaniei, si nu numai, sunt si in estul tarii”, a subliniat Nicoleta RADU

Ea considera ca, intr-o tara in care oricand se poate intampla un eveniment catastrofal, ar trebui sa fim ceva mai constienti, mai ales in contextul in care au avut loc mai multe evenimente in jurul Romaniei – cutremurul din Albania, din Turcia.

Sursa: https://www.1asig.ro/Romania-ramane-foarte-vulnerabila-in-fata-dezastrelor-naturale-care-ar-putea-crea-pagube-de-miliarde-de-euro-articol-3,100-62827.htm