Legea IDD a primit avizul Comisiei pentru politica economica, reforma si privatizare
Proiectul de Lege privind distributia de asigurari (IDD – Insurance Distribution Directive) a primit, joi – 27 iunie a.c., avizul de la Comisia pentru politica economica, reforma si privatizare, fiind inclus in procedura de urgenta. Acesta a ajuns in Camera Deputatilor pe 25 iunie, dupa ce a fost adoptat de Senat in sedinta din data de 20 iunie 2018. Urmeaza votul in plen si trimiterea pentru promulgare la presedinte. Senatul este prima camera sesizata, iar Camera Deputatilor este cea decizionala. Reamintim ca Statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv Romania, trebuie sa transpuna legea IDD in legislatia locala pana la 1 iulie 2018. Intrata in vigoare la finalul lunii februarie 2016, Directiva privind Distributia in Asigurari ar fi trebuit sa fie aplicata incepand cu data de 23 debruarie 2018, iar toate statele membre erau obligate ca pana la aceasta data sa transpuna Directiva in legislatiile nationale. Cu toate acestea, pe baza unei propuneri din partea Comisiei Europene, s-a convenit sa se amane termenul de transpunere pana la 1 iulie 2018 si data aplicarii pana la 1 octombrie 2018.
SURSA: http://www.1asig.ro/Legea-IDD-a-primit-avizul-Comisiei-pentru-politicaeconomica-reforma-si-privatizare-articol-3,100-59061.htm